Controalele sunt o parte integrantă a campaniei. Ele se efectuează în toate ţările Uniunii Europene conform unor directive identice privind deplasarea manuală a greutăţilor.
Grupul de lucru SLIC a stabilit aşteptările calitative şi cantitative ale campaniei de control în domeniul deplasării manuale a greutăţilor în sectoarele comerţului cu amănuntul şi construcţii.
Conform acestor directive:
- 80% din statele care fac parte din SLIC vor efectua controale în domeniul deplasării manuale a greutăţilor în anul 2008 (23 de state).
- Fiecare stat participant la proiect va declara numărul de unităţi care vor fi controlate în cadrul campaniei de control MHL. Numărul declarat de controale trebuie să fie pe cât posibil mai mare, în aşa fel, încât să se realizeze o influenţă considerabilă asupra sectorului de comerţ cu amănuntul şi sectorului construcţii.
- Fiecare stat participant la proiect va realiza un număr de controale egal sau mai mare decât cel declarat în ramura comerţului cu amănuntul şi în construcţii.
- Rezultatele controalelor vor fi colectate folosind formularele listelor de evaluare pentru aprecierea campaniei.
Datele precise privind numărul de controale planificat sunt disponibile la sediile inspecţiilor naţionale.
Obiectul controalelor
Punctele principale ale controalelor vor fi:
- Dacă firma/instituţia a efectuat evaluarea riscului deplasării manuale a greutăţilor?
- Dacă au fost luate măsuri şi s-au elaborat soluţii în direcţia evitării celor mai mari pericole?
Fiecare autoritate de inspecţie poate extinde domeniul controalelor pentru a cunoaşte cât mai bine problemele legate de deplasarea manuală a greutăţilor şi în felul acesta să poată veni cât mai eficient în apărarea lucrătorilor împotriva afecţiunilor musculo-scheletale.
În timpul controlului pot fi verificate următoare probleme:
Sectorul comerţului cu amănuntul (problemele în anexă)
Sectorul construcţii (problemele în anexă)
Informaţii detaliate despre domeniul controalelor planificate pot fi obţinute la inspecţiile naţionale de muncă.
Desfăşurarea campaniei de inspecţie
Având în vedere principiile campaniei şi graficul ei, realizarea sarcinilor de control au fost prevăzute să fie efectuată toamna, respectiv în lunile septembrie-noiembrie 2008. Controalele vor fi efectuate după încheierea ciclului de cursuri pentru inspectorii prevăzuţi la campanie şi după obţinerea publicaţiilor care urmează să fie difuzate. Prima etapă a campaniei de inspecţie poate avea un caracter de prevenire, a doua – de verificare.
Legat de faptul că inspecţiile naţionale realizează proiecte proprii pe termen lung de prevenire şi control în domeniul deplasării manuale a greutăţilor şi fiecare inspecţie are specificul său de activitate, termenul de începere şi încheiere a campaniei de control este tratat în mod flexibil şi lăsat la latitudinea inspecţiilor naţionale.
Materiale auxiliare pentru control
În timpul campaniei de control în anul 2008 inspectorii pot folosi instrumente cum ar fi:
- liste de control care să permită identificarea pericolelor,
- instrumente KIM şi MAC,
- instrumente interne folosite în practica de până acum a controalelor MHL.